Biserica de
acasă, grupuri-celulă, și alți termeni  ce se referă la o mișcare populară din
prezent. Unii au făcut un principiu din a se separa de confesiuni
și au subliniat că numai biserica de acasă este un reprezentantul viabil al creștinismului
apostolic. Alţii s-au folosit de
mișcarea grupului mic pentru a insufla mai multă vitalitate în adunarea lipsită de viață. Alții iau o atitudine de
mijloc, și se angajează în biserica de acasă din motive practice.

Atât îndrumarea
Bibliei cât și considerațiile practice sunt importante. Adevărul
este că, nu există nici măcar o singură denominațiune, care să adere la toate
cele Zece Porunci. Cele mai multe
dintre ele aderă la majoritatea poruncilor, dar nici una la toate. De fapt, nu
există nici o denominațiune care să păstreze măcar minim trei porunci: un
singur Eloah, Sabatul, și interzicerea uciderii. Deci, din motive practice, credinciosul adevărat, pur și simplu, nu
poate participa la orice adunare religioasă..

În timp ce există
și alte aspecte care trebuie luate în considerare pe lângă cele zece porunci, acestea formează o regulă de
bază. Ei exclud,
de la început, toate bisericile. Dar
participarea doar la o biserică de acasă nu este soluţia la orice. Biserica de acasă
poate, şi chiar participă la aceleași doctrine false aşa cum fac şi
denominaţiunile. Găsirea sau crearea unei
biserici acasă, necesită respectarea atentă a călăuzirii biblice.

Prima biserică de acasă, cea care rămâne idealul, este cea a lui Adam și Eva. S-au întâlnit cu Yahuwah
pentru închinare în fiecare seară, precum și în Sabate. (Geneza 3: 8) „Și
au auzit vocea lui Yahuwah Elohim care umbla prin grădină în răcoarea
zilei.”

Umblarea cu
Yahuwah este forma de bază a închinării. A continuat cu Enoh (Gen
5:24) „Și Enoh a umblat cu Dumnezeu: apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a
luat Elohim” Această întâlnire de
familie, zi de zi cu Yahuwah pentru închinare, această umblare pe jos cu el,
este pregătirea pentru a fi luaţi de pe acest pământ într-o zi ca să-L întâlnim
pe Domnul în văzduh. Cei din zilele lui
Enoh, care au neglijat forma de închinare instituită cu Adam și Eva au fost, în
cele din urmă distruşi la Potop. Numai cei
care s-au menţinut au fost salvaţi. (Geneza 6: 9) „Noe era un om drept și
desăvârșit în generația lui (ceea ce înseamnă, de familie sau de biserica de
acasă), și Noe umbla cu Elohim.”

Originalul
practicii în biserica de acasă s-a extins foarte mult de pe vremea lui Avraam. (Geneza
14:14) „Când a auzit Avram că
fratele său a fost luat captiv, a înarmat pe servitorii lui instruiți, trei
sute și optsprezece, născuţi în casa lui, și i-a urmărit până la Dan.” Chiar si cu un astfel de
număr mare, biserica de acasă a lui Avram a fost împărțită după cum este
descris în Geneza 13: 8ff. Deși motivul pentru separare a fost conflictul,
separarea a rezolvat conflictul, decât să să-l continue. Acesta este exact opusul a ceea ce se întâmplă, în
general, în cadrul mișcării bisericii de acasă astăzi, și care ar trebui să fie
un indicator de avertizare. Mișcarea “biserica
de acasă” astăzi, cu excepția cazului în care grupul se bazează pe principii cu
adevărat biblice,  este doar o altă
expresie a credinței babiloniene.

Unul dintre
motivele pentru care bisericile de acasă se rătăcesc astăzi este doar faptul că
devin câmpuri pentru abuz de
autoritate. Ele sunt
fondate de oameni nemulţumiţi care nu au putut obține puterea dorită în
adunările în care mergeau. Biblia conține un
principiu care merge mult mai departe ca să evite aceasta. Responsabilitatea pentru
organizarea reuniunilor de acasă ar trebui să fie a celui mai mare fiu. Principiul dreptului de întâi născut era central, în
cadrul bisericii de acasă, în cartea Genezei. Atunci
când copiii primesc responsabilitatea cuvenită în citirea Scripturilor în auzul
şi văzul celor care s-au adunat,  nu mai
este nici o problemă de comportament agitat din partea copiilor, nici pericolul
ca adulţii să-şi manifeste puterea, aşa cum se întamplă în biserica de acasă,
uneori, chiar mai fățiș decât în adunările constituite.

De fapt,
serviciul de închinare poate fi făcut atât de simplu încât, chiar şi copiii mai mici să fie capabili să-l
conducă. Dacă se începe cu rugăciune, acolo unde cei adunați pot, să rupă
tăcerea cu cererea lor,  iar apoi să
continue copilul cu citirea temei din Scriptură, după care se studiază sau se
discută, fără să existe vreun moment în care copilul care coduce să simtă că
rolul său de conducere a fost ignorat. Adulţii pot contribui la studiul biblic,
pot da mărturii și îndemnuri, toate acestea fără să preia conducerea reuniunii.

Principiul
dreptului de întâi născut este, de fapt, dreptul acordat atunci când a fost instituit sistemul național de
închinare printre israeliți. Dreptul de întâi născut a fost ținut ca şi principiu,
dar,  de fapt, întâiul născut a fost
răscumpărat prin acordarea de bani preoților, care apoi au preluat îndatoririle
lor naturale. Acest sistem a predominat în timpul judecatorilor si regilor.
Dar, ca şi poligamia, acest lucru nu a fost în planul inițial al lui Yahuwah. Existau
motive pentru schimbarea instituțiilor pe vremea judecătorilor si regilor. La
venirea lui Mesia, acest lucru a revenit la planul original. Yahushua a stabilit formatul original al închinării la
scară mică în Matei 16-18, oferind detalii precise pentru modul în care ar
trebui organizată închinarea.

Instituția de
bază este în (Matei 18:19) Vă mai
spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru
oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. (Mat 18:20) Căci acolo
unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.

Yahushua a redus
numărul evreilor sau cel puțin numărul minim necesar pentru rugăciunile de
adunare, la doi sau trei. Doi sau trei se pot
angaja într-o chestiune, care să
stabilească o biserică care respectă ordinea exactă a Evangheliei. Principiile sunt acestea:

1. Biserica se bazează pe declarația lui Petru, că
   Yahushua este fiul lui Yahuwah. (Matei 16: 16-18)

2. Biserica este autoritatea care reprezintă împărăția lui Yahuwah pe pământ. (Matei
   16:19)

3. Biserica păstrează un profil modest, chiar și ascuns,
   atâta timp cât este în război
   cu împărăția lui Satan în această lume. (Matei 16:20)

4. Biserica se bazează pe planul de mântuire în care moartea și învierea lui
   Hristos se află în centru. (Matei 16: 21-23; 17: 22-23)

5. Biserica este antrenamentul lepădării de sine, care
   este necesară pentru mântuire. (Matei 16: 24-26)

6. Biserica se bazează pe așteptarea iminentei reveniri a
   lui Hristos. (Matei 16: 27-28)

7. Biserica este vizionară și profetică, aducându-ne în contact direct cu revelația
   profetică din cer. (Matei 17: 1-9)

8. Biserica este motorul de binecuvântare divină către
   lume, în procesul de predare și
   de vindecare, împuternicit prin rugăciune și post. (Matei 17: 14-21)

9. Biserica face cu înțelepciune ceea ce trebuie, pentru
   a evita un conflict cu Roma. (Matei 17: 24-27)

10. Valoarea centrală a bisericii este să rămână umilă, și să poarte sarcinile cu
    smerenie. (Matei 18: 1-14)

11. Biserica este un motor de reconciliere în caz de
    conflict, și are obligația să-i îndepărteze
    pe cei care îşi ofensează frații. (Matei 18: 15-17)

12. Biserica este stabilită prin acțiunea a doi sau trei
    care se adună în Numele lui Hristos, în
    acest scop. (Matei 18: 18-20)

13. Hristos este invizibil, dar prezent în mod personal în
    adunarea bisericii. (Matei 18:20)

14. Biserica este motorul iertării divine, care este
    transmisă în aceeași măsură în care
    și membrii săi se iartă unul pe altul. (Matei 18:21-35)

Aceste
paisprezece principii ale Evangheliei sunt esențiale pentru Împaratia lui Yahuwah a cărei Evanghelie
este o proclamație. Dacă vreunul lipseşte, instituția încetează să mai fie o
biserică validă. Biserica nu este o instituție transmisă prin succesiune
apostolică. Este instituită direct de Yahushua Însuși, care este prezent la
înființarea sa și la fiecare întâlnire.

Biserica
apostolică,
se adună, de obicei, în case sau în locuri
izolate fără uşi …. Acesta era sistemul predominant înainte de creștinismul
imperial, care a promovat construirea de structuri de mari dimensiuni, cu
scopul să-i controleze mai ușor, pe oameni și să-i îndoctrineze cu apostazie. Biserica de acasă era
stabilită destul de aproape de o alta, aşa cum a fost cu biserica din casa
diaconesei  Phebe în Chencrea, la mică
distanţă de Corint,  unde o altă biserică
se aduna.

Biserica
Evanghelică nu include nevoia de bătrâni ai bisericii și diaconi. Acestea sunt comitete care au fost înfiinţate în biserica
apostolică, pentru satisfacerea nevoilor specifice ale vremurilor. În acea perioadă religiile misterelor erau foarte
populare în Imperiul Roman. Acestea erau
grupuri semi-secrete la domiciliu, care aveau o formă de inițiere similară botezului,
dar care implica uneori ritualuri oribile de spălare în sânge, o  masă sacră, venerarea unui om-zeu care, se
pretindea că, a murit și a înviat, cântarea de imnuri și cititul scripturilor
în acest scop. Asemănarea cu biserica
Evanghelică era foarte mare, atât de mare, încât evreii și neamurile aveau,
uneori, dificultăţi în a face diferența. În acest context, comitetele de
diaconi și bătrâni erau necesare ca să menţină porunca Evangheliei. Având în vedere că astăzi ne confruntăm cu aceleași
provocări, sute de forme de păgânism care pretind a fi creştine, diaconii și bătrânii
deservesc un rol valid și adesea necesar și astăzi.

Pavel scrie în
detaliu despre aceste comitete în 1 Timotei 3. Deși astăzi, mulţi cred că
succesiunea apostolică face o hirotonire valabilă, acest lucru nu este
adevărat. Numai Hristos poate să  hirotonească, și Hristos este prezent doar între cei adunați în numele lui ca să
facă acest lucru. Hirotonirea
prin rugăciune și punerea mâinilor de către cei adunați într-o biserică
Evanghelică validă este singura hirotonire valabilă.

În general,
biserica are obligația de a îndeplini,
anumite rânduieli în afară de hirotonirea de prezbiteri și diaconi, prin
intermediul acestor lucrători, dacă ei există în adunare. Acestea includ :

• Misiunea Cuvântului. (Apocalipsa 1: 3)

• Botezul prin scufundare al celor care dau mărturie de
  credința lor în moartea și învierea lui
  Hristos. (Romani 6: 4)

NOTA: Într-un grup mic, căutătorii
adevărului se pot boteza reciproc, fără procesul de coordonare.

• Spălarea picioarelor la începutul serviciului de comuniune. (Ioan 13:14)

• Cina Domnului, azimile și
  sucul de struguri nefermentat. (1 Corinteni 11: 23-33)

• Binecuvântarea copiilor. (Matei 19:14)

• Rugăciunea pentru bolnavi. (Iacov 5:14)

Biserica înseamnă grupul
celor chemaţi afară, și nu se face niciodată referire la o clădire. Ei sunt
chemați din sinagogile Satanei, în
care sunt instituite credințe din lume. Biserica include persoanele cu daruri spirituale
speciale, de care beneficiază cei din jurul lor. Acestea sunt discutate în detaliu în 1 Corinteni 12-14. Lista acestor
daruri este prezentată în 1 Corinteni 12:28.

„Și Yahuwah
a rânduit în biserică, întâi
apostoli; al doilea, prooroci, al treilea, învățători, apoi pe cei ce au darul
minunilor, apoi darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în
felurite limbi.” (1 Cor 12:28)

Toate cele
paisprezece principii ale Evangheliei, cele opt daruri spirituale, și comitetul
de bătrâni şi diaconi ai
bisericii, au apărut printre primii adventişti păzitori ai poruncilor. Cele mai
vechi scrieri ale Ellen White oferă descrieri vii ale unor astfel de adunări. Biserica de acasă a
familiei White a fost condusă în închinare de fiul cel mare Henry,
„cântăreţul lor drăguț.” Ellen White descrie pregătirea necesară
pentru a asigura copiilor posibilitatea să conducă în închinare de acasă.

„Instruirea
în cultura vocală trebuie administrată în cercul familiei. Părinții ar trebui să-și învețe copiii să vorbească
atât de clar încât cei care ascultă să poată înțelege fiecare cuvânt care se
spune. Ei trebuie să-i învețe să citească Biblia în exprimare clară, distinctă,
într-un mod care-L va onora pe… [Yahuwah]. Și să nu lăsați pe cei care
îngenunchează în jurul altarului familial să-şi pună fețele în mâinile lor și
pe scaunul lor, atunci când se adresează lui … [Yahuwah]. Să-şi ridice
capetele și, cu respect sfânt și îndrăzneală, să vină la tronul harului
” Căminul adventist, p. 435.

Principiul
întâlnirii în biserica de acasă era deja cunoscut si practicat încă din 1844 printre adventiştii
păzitori ai poruncii zilei a șaptea.

„Nu la mult
timp după trecerea momentului 1844, când mi-a fost dată prima mea viziune eram în vizită la d-na Haines la
Portland, o soră dragă în Hristos, a cărui inimă era alipită de a mea. Cinci
dintre noi, doar femei, erau îngenuncheate în tăcere la altarul familial. În
timp ce ne rugam, puterea lui  [Yahuwah]
a venit peste mine, cum nu am mai simțit niciodată înainte. ” Experiența
și Instruirea creștină  a Ellen G. White,
p. 57.

Imposibilitatea
de a înfinţa o biserică acasă este justificată de lipsa de mijloace, atât economice cât și personale. Am văzut
deja că este suficient să există o singură persoană destul de mare, disponibilă
să citească din Biblie. Chiar dacă nu este nici o persoană alfabetizată, se pot
găsi alte mijloace, biserica se poate aduna în jurul Cuvântului, care este
cunoscut din memorie. Și dacă nu este prezent nimeni care poate repeta un text
biblic pe dinafară, atunci tăcerea laolaltă este de aur, și glasul poate fi
înălţat oricând în rugăciuni și cereri către Yahuwah.

„Sărăcia nu
trebuie să ne împiedice în a ne arăta
ospitalitatea Noi suntem dispuşi să împărţim ceea ce avem. Sunt unii care se
luptă pentru un trai și care au mari dificultăți în a face venituri care
îndeplinesc necesitățile lor,. .. dar îl iubesc pe [Yahushua] în… persoana
sfinților Săi și sunt gata să-şi arate ospitalitatea către credincioși și
necredincioși, în încercarea de a face vizitele lor profitabile. În cadrul
familie și la altarul familiei, oaspeții sunt bineveniți. Sezonul de rugăciune
face impresie asupra celor care caută divertisment, și chiar o vizită poate
însemna salvarea unui suflet de la moarte. Pentru acest lucru [Yahuwah] face o
socoteală, spunând: „Eu voi răsplăti.” Căminul adventist, p. 451

Rolul bărbatului
și femeii în închinarea acasă se
reportează, de asemenea, din practica de zi cu zi a adunării în Sabat.

„Înainte de
a pleca din casă la muncă, toată familia ar trebui să fie adunată, și tatăl,
sau mama în absența tatălui, ar
trebui să pledeze cu fervoare la [Yahuwah] ca să-i ocrotească peste zi. Veniţi
în umilință, cu…. o inimă plină de duioșie, și cu sentimentul prezenţei
ispitelor și pericolelor în faţa voastră şi a copiilor voștri;…. prin credință
legaţi-le pe altar, implorând pentru ei grija lui [Yahuwah]. Îngerii Lui
slujitori îi vor păzi pe copiii care sunt astfel dedicaţi lui [Yahuwah]
” Îndrumarea copilului, p. 519.

Aceasta a fost,
în principal, influența Baptiștilor de ziua a Şaptea  care a condus primii credincioși spre înfiinţarea instituțiilor. Instituțiile
înființate în a doua parte a anilor 1800 au fost modelate după Baptiști, cu
benere, asociații, și conferințe. Acestea, deși poate că nu greșite în ele
însele, constituiau, în cele din urmă, un abuz prin dependența excesivă de
organizaţie, astfel încât principiile adecvate ale bisericii timpurii de acasă,
s-au pierdut. Ellen White a cerut o reformă în acest domeniu, și o întoarcere
la principiile originale ale bisericii de acasă, așa cum se găsește în cartea
Genezei.

„Tu, care
mărturiseşti că iubeşti pe [Yahuwah], ia-l pe [Yahushua] cu tine oriunde te
duci,……… Și, la fel ca patriarhii din vechime, ridică un altar lui
[Yahuwah] oriunde ai cortul tău. Este nevoie de o reformă în acest sens, – o reformă care trebuie
să fie profundă și amplă. ” Mărturii, vol. 5, pag. 320, 321.

Nu avem nevoie de
o nouă organizație, și nici nu trebuie să participăm în instituțiile implicate în apostazie.
Biserica de acasă, care a fost înființată în Eden, prezentată în Evanghelie, și
menținută de primii adventişti de Ziua a Şaptea, există astăzi și nu s-a
schimbat. Este aceeași biserică în care Ellen White, James White, Waggoners,
Joseph Bates, si mulţi alţii au participat. Este suficient să vă adunaţi ca o
familie la altarul familial de zi cu zi, și să fiţi împreună cu credincioșii,
ca în ziua Sabatului, într-o casă desemnată, ori de câte ori ocazia vă permite.