Duminica Paștelui este punctul culminant
al anului religios pentru multe persoane. Multe tradiții foarte îndrăgite sunt
asociate cu această sărbătoare. Duminica Paștelui este fundamentul
creștinismului modern. Acesta este motivul pentru care majoritatea
creștinătății se închină duminica. Doctrine drepline s-au construit pe
convingerea că Sabatul zilei a șaptea a fost pironit pe cruce și sfințenia Sabatului
a fost schimbată în duminică.

Paștele, ca ziua tradițională a învierii
lui Yahushua, este motivul dat pentru închinarea de duminică.

„Ziua Domnului – așa cum Duminica a
fost  numită din vremurile apostolice – i
s-a acordat întotdeauna o atenție specială în istoria Bisericii, datorită
strânsei sale legături cu esența tainei creștine. De fapt, în calculul de timp săptămânal,
Duminică amintește de ziua învierii lui Hristos. Este Paștele care se întoarce
săptămână de săptămână, sărbătorind victoria lui Cristos asupra păcatului și a
morții, împlinirea în El a primei creații și începutul unei „noii
creații”. „(Papa Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, Prolog, 1, p . 1.)

Protestanții s-au grăbit
să-i urmeze pe romano-catolici în închinarea în ziua duminicii.

„Duminica, ziua învierii lui Hristos
și a arătării în fața ucenicilor a lui Cristos răstignit și înviat, este ziua
primară în care creștinii se adună să se închine. În cadrul acestei adunări,
Cuvântul este citit și predicat și sunt celebrate sacramentele.”
(Utilizarea mijloacelor de har, Biserica Luterană Evanghelică din America.)

Problema este că
Yahushua Mântuitorul nu a fost înviat în duminica calendarului modern! Confuzia
a apărut din două motive:

1. Duminica este prima zi a săptămânii
   Gregoriene.
2. Scriptura ne învață că Yahushua a fost
   înviat „în prima zi a săptămânii, foarte devreme dimineața.” (Luca
   24: 1)

Deoarece Biblia este clară că Yahushua a
înviat în prima zi a săptămânii, și întrucât duminica este prima zi a săptămânii moderne,  presupunerea că Yahushua a înviat duminica
pare a fi concludentă. Cu toate acestea, calendarul modern, nu era folosit de
către israeliții din timpul lui Yahushua. Acesta a fost conceput de un astronom
iezuit, numit Christopher Clavius, în 1582. Înainte de aceasta, Europa utilizata
Calendarul Iulian. Nu sunt zile ale ciclului săptămânal care să se fi pierdut
atunci când s-a trecut de la Calendarul Iulian la cel Gregorian. Cu toate
acestea, acest lucru nu dovedește deplin că Yahushua a înviat duminica
Paștelui.

Un exemplar al Calendarului iulian datând din timpul lui Augustus (63 î.Hr. – 14 d.Hr.) până la Tiberius (42 î.Hr. – d. Hr. 37), se păstrează pe aceste fragmente de piatră. Cele opt zile ale săptămânii sunt în mod clar vizibile.

Calendarul iulian a fost conceput de către
astronomul păgân, Sosigenes, în 45 î.Hr. Aceasta avea opt zile pe saptamână.
Zilele săptămânii erau desemnate prin litere de la A la H. Yahushua și copiii
lui Israel din zilele lui nu a folosit calendarul cuceritorilor lor romani. Ei
nu calculau Sabatul sau sărbătoarile sfinte după săptămâna păgână de opt zile.
Israeliții au folosit vechiul calendar „mozaic” – metoda decalculare
a timpului stabilită de Yahuwah la Creațiune, și reafirmată lui Moise în Exod.

În calendarul Creatorului, ciclul săptămânal
repornește în fiecare lună cu Luna Nouă. Astfel, datele din fiecare lună cad
mereu în aceleași zile ale săptămânii. Leviticul 23 prevede data Paștelui:

„În ziua a
paisprezecea a lunii întâi, seara este. . . Paștele lui [Yahuwah]” (Leviticul 23: 5).

A paisprezecea zi a
fiecărei luni lunare cade întotdeauna în a șasea zi a săptămânii. În prima
lună, Paștele este urmată imediat de 
începutul sărbătorii azimilor.

„Și în a
cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor. . . .
” (Leviticul 23: 6)

Acesta se numește un „Mare
Sabat”, deoarece  prima zi a
sărbătorii cade în același timp cu Sabatul săptămânal al zilei a șaptea.
Yahushua a fost răstignit de Paște, în a șasea zi a săptămânii, care era numită
„ziua pregătirii” pentru Sărbătoarea Azimilor.

„Iudeii, pentru era
ziua pregătirii, astfel încât trupurile nu trebui au să rămână pe cruce în ziua
de Sabat, (pentru că acea zi de Sabat era o zi mare,) l-au rugat pe Pilat să le
zdrobească fluierele picioarelor, și astfel acestea puteau fi luate.” (Ioan 19:31)

Datele crucificării ce
sunt redate în Scriptură arată în mod clar datele din vechiul calendar luni-solar.
Ea nu spune că evreii doreau să dea jos trupurile de pe cruce, deoarece era  Ziua F (ziua a șasea) din săptămâna Julianî.
Nici nu spune că a doua zi a fi fost Ziua H – ultima din cele opt zile ale
săptămânii Romane.

Yahushua a înviat pe data de 16 a primei
luni, numită  ziua Primelor Roade.
Aceasta era, de asemenea,  prima zi a
săptămânii lunare. Paul a recunoscut simbolismul învierii la Praznicul Primelor
Roade atunci când a afirmat:

Dar acum este Yahushua a
înviat din morți, și a devenit Primul Rod ale celor adormiți. . . . Pentru că
așa cum toți mor în Adam, tot așa, toți învie în Yahushua. . . . Yahushua este
cel Dintâi Rod; apoi cei ai lui Yahushua, la venirea Lui. (Vezi 1 Corinteni
15:20, 22-23.)

Reconstrucția porții babiloniene Ishtar în Muzeul Pergamon din Berlin.

Sărbătoarea de Pasti¹ (Easter
în engleză) era o sărbătoare păgână, în care se celebra zeița dragostei și a
războiului, Ishtar. Scris Ishtar, numele ei se pronunța Easter (denumirea
păgână a Paștelui  în limba engleză).
Riturile păgâne practicate la celebrarea zeiței dragostei și a fertilității erau
printre cele mai degradante în păgânism.

Iepurașul de Paști și
ouale colorate sunt simboluri antice ale fertilității care onorează încă
această zeiță coruptă.

Religia curată a primilor creștini niciodată
nu a celebrat festivalurile păgâne și cu siguranță ei nu le-au folosit ca ca să
determine timpul închinării. Creștinii apostolici s-au închinat mereu în vechiul
Sabat al zilei a șaptea, calculată după calendarul luni-solar. Acest lucru a
durat până în secolul al patrulea, când Consiliul de la Niceea, convocat de
împăratul păgân Constantin, a dat decrete care au interzis respectarea Paștelui.

„La Consiliul de la Nisa [sic].
Ultimul fir care lega creștinismul de religia mamă a fost rupt. Sărbătoarea de
Paști era până la acea dată sărbătorită de către cea mai mare parte, în același
timp cu Paștele evreiesc, ba chiar în zilele calculate și fixate de Sanhedrin
în Iudeea pentru celebrarea sa; dar, în viitor, respectarea acestuia a fost
observat cu totul independent de calendarul evreiesc. . . .” (Heinrich
Graetz, Istoria evreilor,Vol. 2, p. 563.)

Din păcate, mulți creștini nici nu pune la îndoială tradițiile păgâne pe care le practică.

Păgânismul a triumfat pe deplin asupra Bisericii Apostolice atunci când vechiul
Sabatul a fost pus deoparte de
acceptarea  Paștelui  păgân.

„Împărații Creștini
[romani] au interzis calcularea calendarului evreiesc  și nu a permis anunțarea zilelor de
sărbătoare.” (Grace Amadon, ” Baza istorică, implicațiile, și
valabilitatea  datei de 22 octombrie
1844, Poziția, p. 17.)

„Această schimbare a calendarului în
ceea ce privește Paștele a avut consecințe foarte însemnate. A adus în Biserică
corupția grosolană și superstiție. . . . „(A. Hislop, Cele două Babiloane, p. 106.)

Din cele mai vechi
timpuri, sărbătoarea Astarteei era sărbătorită în ziua primei luni pline, de după
echinocțiul de primăvară. „Duminica Paștelui” este acum celebrată de
milioane de creștini în prima duminică de după prima lună plină, de la
echinocțiul de primăvară.

Acest transfer al închinării de la Sabatul
biblic la Duminică, în onoarea  „Duminicii Paștelui” este recunoscut
de către romano-catolici:

„Duminica … este doar o creație a
Bisericii Catolice.” (American Catholic
Quarterly Review, ianuarie 1883)

„Duminica … este doar legea
Bisericii Catolice …” (American Sentinel
(Catholic), iunie 1893)

„Duminica este o instituție catolică
și pretenția sa de a fi respectată poate să existe doar pe baza principiilor
catolice … De la începutul până la sfârșitul Scripturii nu există niciun
singur pasaj care să justifice transferul închinării săptămânale publice de la
ultima la prima zi a săptămânii.” (Catholic Press, Sydney, Australia,
august 1900).

Toți cei care se închină duminica în
cinstea „Duminicii Paștelui”, ca fiind ziua învierii Mântuitorului,
onorează o instituție de romano-catolică
care ea însăși se se bazează pe vechile sărbătorile păgâne ale fertilității.

„Ei [protestanții] consideră că este de datoria lor să păstreze Duminica sfântă. De ce? Pentru că Biserica Catolică le spune să facă acest lucru. Ei nu au nici un alt motiv. . .
Respectarea Duminicii devine astfel o lege bisericească cu totul distinctă de legea
divină a Sabatului. . . Autorul legii  duminicale. . . este Biserica Catolică.” (Review Ecclesiastical, februarie 1914)

Nu există nici o înregistrare biblică că apostoli sau creștini timpurii sărbătoreau învierea, în afară de faptul că Yahushua era  împlinire a Sărbătorii primelor roade.

Nu
există
nici o înregistrare biblică că apostoli sau creștini
timpurii sărbătoreau învierea, în afară
de faptul că Yahushua era  împlinire a Sărbătorii
primelor  roade. Ei comemorau moartea Sa
de Paști, în a 14-a zi a primei
luni lunare. Ei se închinau
lui Yahuwah în Sabatul zilei a șaptea,
în zilele de 8, 15, 22 și 29 din fiecare
lună lunară.

”Duminica
Paștelui” rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: o sărbătoare păgână a
fertilității. Redenumirea sa cu așa-zise nume „creștine”nu o curăță de
păgânism. Toți cei care doresc să aducă mulțumire cu recunoștință darului ceresc
al lui Yahushua vor face acest lucru aniversând moartea Sa: Paștele. Ei se vor
închina în Sabatul zilei a șaptea, calculat după sistemul ceresc de măsurare a timpului:
calendarul luni-solar.

Să țineți Sabatele Mele,
pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi pentru generațiile care
vin, ca voi să știți că Eu sunt Yahuwah care vă sfințesc. Voi trebuie să păstrați Sabatul. . . să țineți Sabatul. . . ca un legământ veșnic.
(Vezi Exodul 31: 12-17).

Chemarea cerului de astăzi pentru orice creștin
sincer este să renunțe la păgânism. Să se închine Creatorului în ziua stabilită
de El, în Sabatul zilei a șaptea.