Numele păgâne ale zilelor săptămânii planetare continuă să
fie folosite în calendarul actual în așa-numitele țări creștine. De
fiecare dată când ne uităm la calendar avem în fața noastră o amintire
constantă a sincretismului dintre păgânism şi creștinism, care a avut
loc ca urmare a marii apostazii religioase – acea
„cădere”, prezisă de apostolul Pavel, ce s-a petrecut în primele
secole ale bisericii creștine, și a creat Babilonul modern al conflictelor
dintre sectele și crezurile, celor ce mărturisesc numele lui Hristos .⁽¹⁾

Deși
regretabil, este de înțeles, de ce creștinii moderni cred că săptămâna așa
cum este cunoscută în prezent a pedalat în mod continuu și fără
întrerupere încă de la Creațiune: întreaga lume a fost unită în utilizarea
Calendarului Gregorian timp de 60 de ani, în timp ce diferite
părți ale lumii occidentale au acceptat Calendarul Iulian acum aproape
2000 de ani! Cu toate acestea, ignorarea
adevărului nu schimbă importanța lui; așa
cum Yahuwah a observat cu tristețe în Osea 4: 6: „Poporul Meu
piere din lipsă de cunoaștere” Este responsabilitatea fiecărui individ să
căute el înșiși ce este adevărul și să îşi trăiască viața în lumina
aceastei cunoașteri.

Sincretismul
dintre creștinism şi paganism sub forma mithraismului a fost un proces
care a durat câteva sute de ani. Odată ce procesul a fost
complet, adevăratul Sabat al poruncii a patra a fost abandonat în
ipoteza că forma modernă a săptămânii planetare s-a derulat fără întrerupere de
la Creațiune. Dintre referirile cu privire la noii creștini ce se agățau încă
de practicile păgâne, găsite în Noul Testament, cea mai mare schimbare, ce
s-a strecurat, a vizat metoda de stabilire a calendarului. Calendarul
Iulian Solar cu ciclul său  săptămânal
continuu era foarte diferit de calendarul luni-solar folosit de evreii
și creștinii apostolici. Realizarea afacerilor într-o o societate ce
 folosea o metodă diferită de urmărire a timpului era
dificilă. Încă din ultima parte a primului secol, Ignaţius
„a pionierat mișcarea de substituire a respectarii Sabatului cu
respectarea  zilei de
duminica”.⁽²⁾

Creștinii
din Roma, au fost printre primii care au început să folosească în
închinare, mai degrabă Calendarul Iulian,  decât Calendarul Biblic. Acest
lucru a creat confuzie printre păgâni. În jurul anilor 175-178 d.Hr,
Celsus, un filozof stoic roman a scris  Adevărata Doctrină: Un Discurs Împotriva Creștinilor .⁽³⁾  Aceasta a fost o denunțare puternică a creștinismului. În timp
ce scrierile sale „descoperă comparativ puțin din inverșunarea care
caracterizează atacurile [predominant pagane]”⁽⁴⁾ el,
fără doar si poate, lua în derâdere  crestinii pentru că îi imitau pe păgâni. „Rezultatul
efortului său a fost de a plasa creștinismul într-o lumină foarte
nefavorabilă în ochii romanilor și ai conducătorilor lor.”⁽⁵⁾

Deși
nu mai există copii ale operei lui Celsus, o mare parte din aceasta
a fost citată într-o lucrare masivă a lui Origen, Contra Celsum.   Unul dintre
citate este deosebit, deoarece se referă la mithraism și la zeii
planetari.⁽⁶⁾ Este interesant de notat, de asemenea, că
Origen nu a încercat să respingă orice paralelă, pe care Celsus le-a facut,
între creștinism și mithraism, ci pur și simplu a căutat să
se sustragă acuzațiilor.⁽⁷⁾

Măsura
în care unii creștini îmbrățișau practicile păgâne a creat confuzie în rândul  romanilor păgâni. Tertulian (c.
160-225), un scriitor creştin timpuriu, a scris în apărarea creștinilor, dezvăluind
procesul ce avea loc atunci; Unii creștini se închinau in ziua de
duminică, alții in cea de sâmbătă, alții încă se ţineau de Sabatul biblic
(calculat lunar). Declarațiile sale dezvăluie în mod clar că pe atunci
creștinii erau confundaţi cu mithraiştii:

Alții,
cu siguranță mai cultivați, cred că Soarele este dumnezeul creștinilor,
deoarece se știe că ne rugăm spre est și se ţine o sărbătoare în Ziua Soarelui. Tu
procedezi altfel? Nu este aşa că majoritatea dintre voi, pretinzând că vă închinați
corpurilor cerești, uneori vă îndreptaţi buzele spre soarele răsărit. Voi
cu siguranță sunteti aceia care ați primit, de asemenea, Soarele
în registrul celor șapte zile, și  ați
deosebit acea zi de celelalte. . . . ⁽⁸⁾

Este
ușor de văzut cum creștinii care se închinau Duminica erau uşor de confundat cu
pagânii. Similaritățile revendicate între Hristos și Mithra includ:

• Amandoi au pretins a fi
  salvatorul omenirii.
• Nasterea dintr-o
  virgină, la care au participat ciobani.
• Calatoriile
  învăţătorului;  predică moralitatea.
• Doisprezece apostolic.
• Minuni.
• Data nașterii
  este pe 25 decembrie.⁽⁹⁾
• Se auto-sacrificată
  pentru pacea lumii.
• Îngropat într-un
  mormânt; a înviat a treia zi
• Salvatorul omenirii.
• Cunoscut sub numele de
  Bunul Păstor și Lumina Lumii; e considerat Calea, Adevărul și Viața.
• Credincioșilor li s-a
  promis nemurirea

Când
creștinii au adoptat calendarul Iulian pentru închinare, păgânii nu au
putut vedea  diferențe mari între
Creștinism și propriul lor Mithraism, altele, decât refuzul creștin de a arde
tămâie Împăratului, ceea ce era  privit ca o trădare. Un alt citat
din Tertulian este foarte semnificativ, dezvăluind, din nou, diferențele
dintre practicile creștinilor, unii închinându-se Duminica, alții Sâmbăta pe care
el o consideră a fi o deviere de
la practica iudaică (creștinii apostolici în acel timp încă păstrau Sabatul din
calendarul biblic):

”Vom
fi luați drept persani [Mithraisti], poate. . . Motivul pentru
acest lucru este, presupun, faptul că se știe că ne rugăm spre răsărit. . . De
asemenea, dacă vom dedica ziua Soarelui ca zi de sărbătoare (dintr-un motiv
foarte diferit de cel al cultului Soarelui), suntem pe locul al doilea față de
cei care venerează ziua lui Saturn, ei
înşişi fiind, de asemenea, deviaţi de la obiceiul evreiesc cu privire la
care ei sunt ignoranți.” ⁽¹⁰⁾

Acest
citat afirmă că închinarea in ziua de sâmbătă în sine a fost o deviere de la
obiceiul evreiesc de închinare în a șaptea zi a calendarului inițial.

Să nu
presupuneţi că, dacă  unii creștini
au acceptat calendarul și practicile păgâne, această schimbarea a avut loc, fără
protest din partea celorlalti creștini. Creștinii apostolici, cei care au
aderat strict la învățăturile apostolilor și ale descendenților lor spirituali
imediaţi, au fost foarte supăraţi de ceea ce au văzut ca fiind apostazia păgână
strecurându-se în ekklesia. Prejudecata împotriva creștinilor a fost extremă. De
fapt, scopul principal al lucrării lui Tertulian,  Apologeticum, a fost de a apăra creștinismul împotriva
tratamentului nerezonabil aplicat de către păgâni, creștinilor.

Tertulian,
înzestrat cu un spirit neînfricat și cu o mare poftă de ironie, evidenţiază
 tratamentul inconsistent la care sunt supuşi, de către magistrați, creștinii
față de infractorii de rand,⁽¹¹⁾   deoarece un
criminal de rând era  torturat până când îşi  mărturisea  crima,
creștini care  mărturiseau  a fi „creștini” erau torturați
până când  negau acest fapt. Deși, creștinii au fost acuzați de
ritualuri incestuase și devorarea noilor născuţi, aceste acuzaţii nu au fost
niciodată dovedite. Mai mult decât atât, Tertulian  observă că
păgânii (care, într-adevăr, îşi
 abandonau copiii nedoriți) erau atât de licenţioşi, încât incestul
pentru ei era inevitabil în cazul unei întâmplări neprevăzute!

Nu
este drept ca astăzi creștinii  să îi judece pe cei care au trecut
prin persecuție extremă în trecut. Cu toate acestea, trebuie înțeles
faptul că păgânismul a făcut incursiuni în creștinism numai sub presiuni
extreme și prin sângele martirilor.  Cei care au refuzat să ofere un
vârf de tămâie în onoarea Impăratului „Divin”, erau
de multe ori forțati să țină în mână tămâie amestecată cu cărbuni aprinsi. În
cazul în care amestecul arzător era scapat din reflex sau dacă acesta
se strecura  numai după ce degetele au
fost arse, păgânii se bucurau că onoarea corespunzătoare fusese acordată  Împăratului.⁽¹²⁾ 

De asemenea,
se aştepta din partea creştinilor, să ofere un vârf de tămâie şi celorlalţi zei
romani. „A se ruga la planete în zilele dedicate acestora, a fost
o parte din cultul corpurilor cerești.”⁽¹³⁾ Unii teologi moderni recunosc, „Da, când Sabatul zilei a șaptea este
calculat pe calendarul biblic, acesta va cădea în
mod diferit; dar tot ce cere Dumnezeu de la noi este să
păstrăm Sabatul zilei a șaptea, în funcţie de calendarul folosit în
societate.” O astfel de credință relevă o lipsă tragică de cunoaștere
a problemelor în joc. Săptămâna planetară cu cei șapte zei astrologici
a fost văzută clar de către creștinii apostolici ca fiind legată de cultul
demonic. Scriptura este neclintită în  afirmarea că ritualurile păgâne nu sunt
altceva decât închinarea la diavol: „Dar eu spun că lucrurile
pe care neamurile [păgânilor] le jertfesc, le jertfesc demonilor, și nu
lui Yahuwah, și eu nu vreau ca voi să aveți părtășie cu diavolii.”⁽¹⁴⁾

Imaginea
de mai sus⁽¹⁵⁾ găsita în “Torturile și Chinurile Creștinilor Martiri” prezintă un
martir, figura A, fiind forțat să țină în mână cărbuni arzând.⁽¹⁶⁾ Legenda
spune: „Martirul a cărui mână este umplută cu tămâie amestecată cu
cărbuni arzând, și care, fiind constrâns de durere, împrăștie tămâia, se
spune că a adus sacrificiu idolului.” Mănunchiul de trăsnete, în obișnuita
forma a unui X cu un fulger gros împărţit în două, dezvăluie idolul a fi zeul
planetar, Jupiter.⁽¹⁷⁾   Nici un creștin
adevărat, pentru a-şi salva viața, n-ar oferi un vârf de tămâie zeului planetar
din acea zi, nici măcar lui Saturn – chiar
dacă ziua a șaptea de Sabat ar coincide, datorita lunației, cu ziua lui
Saturn. Daca ar face acest lucru, l-ar recunoaște pe Saturn ca
„zeu” al acelei zi. 

Calendarul
cuprinde aspecte mult mai mari decât au fost înțelese. Ziua în care omul
se închină dezvăluie cărui Zeu / divinitate se închină. Primii creștini
știau bine că a se închina după un calendar păgân, însemna să aducă un omagiu
unui zeu păgân. Închinându-se după calendarul luni-solar al Creatorului,
ei declarau loialitatea lor față de Eloahul cerului.

Acceptarea
de către Creștinism a calendarului păgân nu s-a întâmplat peste
noapte. Unii creștini faceau compromisuri într-un aspect, alții în
altul. Unii au aderat strict la calendarul
luni-solar în timp ce alții au
păstrat Sabatul Lunar, dar au recunoscut, de asemenea, şi
Duminica.  Alții țineau atât Sâmbăta cât și Duminica, în timp ce unii
se închinau numai Duminica. Compromisurile unei generații erau duse
un pic mai departe de următoarea generaţie.

La fiecare pas  pe parcursul
sincretismului, la fiecare pas făcut în adoptarea formelor de cult  din religia soarelui, precum și împotriva
adoptării și respectării Duminicii, au existat constant proteste susținute
de către toți adevărații creștini. Cei care au rămas credincioși lui
Cristos și cuvântului adevărului curat al lui [Yahuwah] au tinut Sabatul [lui
Elohim] conform poruncii, și conform cuvântului lui [Yahuwah], care
stabilește Sabatul ca semn prin care [Yahuwah], Creatorul cerurilor și al
pământului, se deosebește de toți ceilalți zei. Aceştia au protestat
în mod corespunzător împotriva oricărei faze și  forme de închinare
adusă soarelui. Alții au făcut compromisul, mai ales în est, de a ține
atât  Sabatul cât și Duminica. Dar, în vest, sub
influențele romane și sub conducerea bisericii și episcopiei Romei, doar
Duminica a fost adoptată și ținută.⁽¹⁸⁾

Deoarece
calendarele erau atât de diferite, a fost afectat în mod automat
fiecare domeniu al vieții. Cei care nu au avut un angajament din inimă,
față de doctrina pură, au găsit ușor o madalitate de a se scuza pentru
compromisul lor. Discipolii cred că Eusebiu din Cezarea a fost primul
scriitor bisericesc care a spiritualizat numele păgân de „Duminică”, pentru
a fi mai plăcut creștinilor. El a spus  despre “dies Solis”, Duminica: „In ea
a crescut, în sufletele noastre, Soarele Dreptății”⁽¹⁹⁾ ,
el a scris mai departe că a ar fi văzut „fața slavei lui Hristos, și a
privit în ziua luminii Sale.”⁽²⁰⁾

O
înregistrare a tranziției creștine către calendarul păgân a fost păstrată în
diverse inscripții funerare. O inscripție creștină se referă în textul său
la “dies Mercurii” (ziua
lui Mercur) . Data inscripţiei este considerată a fi fie 291 d. Hr. fie
302.⁽²¹⁾ O   altă inscripție creștină, una dintre
cele mai vechi datate a fi descoperită la Roma, se referă la “dies Veneris” (ziua lui
Venus). Ce face această inscripție să fie specială, este faptul că redă
atât data Juliană cât și data luni-solară! Datată în 269 d. Hr,
aceasta prevede:

În
consulatul lui Claudiu și Paternus, pe Nones a lunii Noiembrie, în ziua lui
Venus şi în a 24 – a zi a lunii lunare, Leuces a întocmit [acest
memorial] pentru fiica sa, foarte dragă, Severa, și Duhului Tău cel
Sfânt. Ea a murit [la vârsta] de 55 de ani, 11 luni [şi]
 10 zile.⁽²²⁾

„Nones”
a lunii noiembrie este 5 noiembrie, care a căzut în ziua lui Venus,
vineri. În acea lunaţie aceasta corespundea cu a 24-a zi a lunii
lunare, sau „Ziua a doua” a săptămânii biblice.

Această
metamorfoză lentă a creștinismului apostolic pur, către un creștinism împletit
cu principiile calendației păgâne este în mare parte datorată  lipsei cunoștințelor existente
în prezent în ceea ce privește adevăratul calendar al
Creatorului. Ciclul săptămânal păgân datează de mult timp în istorie, se
presupune că un ciclu săptămânal continuu a existat dintotdeauna.  Adevărurile
istorice despre Calendarul Iulian au fost uitate și un raționament
circular a fost folosit pentru a „dovedi” că Sâmbăta este Sabatul
biblic: adică, săptămâna modernă a celui Gregorian a avut constant săptămâni
de șapte zile, prin urmare, săptămânile au pedalat întotdeauna în
mod continuu. Şi astfel Sâmbătă, trebuie
să fie „Sabatul, zilei a șaptea”, din porunca
a patra. 

Faptul
că protestanții  și catolicii  se
închină Duminica, în prima zi a săptămânii gregoriene, a fost considerat a
fi o „dovadă” că Sâmbăta este Sabatul zilei a șaptea a
Bibliei. La urma urmei, „Dacă Sâmbătă nu este adevăratul Sabat,
de ce i-ar deranja  Satana pe oameni punându-i să se închine Duminica?”
Această dublă înșelăciune i-a întarit pe cei ce ţin Sâmbăta în
 presupunerea  că aceasta reprezintă Sabatul biblic. Cu toate
acestea, adevărurile istoriei fac lumină în întunericul erorii și tradiției
pentru a dezvălui originile păgâne ale ambelor zile moderne de cult, Duminica
și Sâmbăta.

_______________________________________________________________________________

Conținut Asemănător:

• Săptămâna modernă de şapte zile: Explorând istoria unei
  minciuni
• Ciclul Săptămânal Continuu Dovedit Fals
• Istoria Calendarului Iulian (Video)
• Constantin I și Hillel II: Doi Oameni Care Au Înșelat
  Întreaga Lume

_______________________________________________________________________________ 

⁽¹⁾ R. L. Odom, Sunday in Roman
Paganism, (New York: TEACH Services, Inc., 2003), p. 202.

⁽²⁾ Eviatar Zerubavel, The Seven Day Circle, (Chicago:
University of Chicago Press, 1985), p. 22; Ignatius, Epistle to the
Magnesians, (The Ante-Nicene Fathers, Grand Rapids,
Michigan: W. B. Eerdmans, 1956, James Donaldson and Alexander Roberts, eds.),
Vol. 1, pp. 59-65.

⁽³⁾ Vezi On the True Doctrine, tradusă în engleză de R.
Joseph Hoffmann, (New York: Oxford University Press, 1987).

⁽⁴⁾ “Celsus the Platonist,”Catholic Encyclopedia, NewAdvent.org.

⁽⁵⁾ Odom, op. cit., p. 54.

⁽⁶⁾ Origen, Against Celsus, book 6, chapter 22
in The Ante-Nicene Fathers, (New York: Charles Scribner’s
Sons, 1913), Vol. 4, p. 583.

⁽⁷⁾ Ibid.

⁽⁸⁾ Tertullian, Ad Nationes, Book 1, Chapter 13 in J.
P. Migne, Patrologiæ Latinæ Cursus Completus, (Paris, 1844-1855),
Volumul 1, coloanele 369-372.

⁽⁹⁾ În timp ce Hristos nu s-a născut la data de 25 decembrie,
aceasta rămâne „oficial” pentru creştinătatea modernă ziua
de naștere a lui Mesia. ⁽¹⁰⁾ Tertullian, Apologia,
chap. 16, in J. P. Migne, Patrologiæ Latinæ, Vol. 1, cols. 369-372;
standard English translation in Ante-Nicene Fathers, (New York:
Charles Scribner’s Sons, 1913), Vol. 3, p. 31.

⁽¹¹⁾ Pentru o cercetare aprofundată, vezi www.tertullian.org.

⁽¹²⁾ Antonio Gallonio, De SS. Martyrum Cruciatibus, 1591. 
Published in English: Tortures and Torments of the Christian Martyrs,
A. R. Allinson, trans., (London: Fortune Press, 1903), p. 143.  Scopul
cărții a fost „edificarea credincioșilor” și a fost publicată cu
aprobarea Bisericii Romano – Catolice.

⁽¹³⁾ Odom, op.cit., p. 158.

⁽¹⁴⁾ 1 Corinteni 10:20

⁽¹⁵⁾ Această ilustrație a fost o placă de cupru gravată –
făcută de Antonio Tempesta din Firenza (Florența), preluată după planurile
lui Giovanni de Guerra din Modena, pictorul Papei Sixtus V.

⁽¹⁶⁾ Gallonio, Tortures and Torments of the Christian Martyrs, op.cit.,
p. 138.

⁽¹⁷⁾ Jupiter’s Day, dies Jovis, corespunde zilei modern
de Joi.

⁽¹⁸⁾ A. T. Jones, Cele două republici, (Ithaca,
Michigan: A. B. Publishing, Inc., n.d.), pp. 320-321.

⁽¹⁹⁾ Eusebius, Commentary on the Psalms, Psalm 91 (Psalm
92 in A.V.), in J. P. Migne, Patrologiæ Græccæ Cursus Completus, (Paris,
1856-1866),  Volume 23, column 1169.

⁽²⁰⁾ Eusebius, Proof of the Gospel, Book 4, capitolul
16, tradus în engleză de W. J. Ferrar, Vol. 1, p. 207 așa cum este citat
în ibid.

⁽²¹⁾ E. Diehl, Inscriptiones Latinæ Christianæ Veteres, (Berolini,
1925), Vol. 2, p. 118, #3033.

⁽²²⁾ Ibid., p. 193, #3391.  See also, G. B. de
Rossi, Inscriptiones Christianæ Urbis Romæ, Vol. 1, part 1, p.
18, #11.